Va salutam cu drag, ca in fiecare zi! Astazi, cuvantul de ordine este “Multumesc”. Vorbeam mai devreme cu o clienta, o doamna draguta, si ii spuneam cat de important este pentru mine sa iubesc ceea ce am, fara sa plang dupa ce n-am. Daca m-ar intreba cineva care este secretul zambetului nelipsit, acesta ar fi raspunsul: poti sa fii fericit, daca te bucuri de ce ai, fara sa tanjesti dupa ce nu ai. Si nu, asta nu inseamna ca nu vreau sa evoluez. Inseamna sa vreau sa evoluez, fiind recunoscatoare pentru tot ceea ce am deja. Iar daca fiecare om ar lua o foaie de hartie si un pix si ar scrie ce are deja si s-ar bucura pentru absolut fiecare lucrusor si omusor din viata lui, lumea ar fi mai vesela, mai frumoasa si mai fericita. “Fiecare intamplare isi are Rostul ei; intamplarile bune ne inalta, cele rele ne invata. Viata ne ofera doar castig. Totul este sa-l vedem.” – asa scriam, acum jumatate de an, in cartea “De la 100, la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac, pentru ca merit”. Asa este si acum: suntem recunoscatori pentru tot ce avem: pentru familia noastra de acasa si pentru cea de la firma, pentru toti oamenii din viata noastra, pentru ca suntem sanatosi, pentru ca suntem impreuna, pentru afacerea noastra, pentru primavara aceasta frumoasa, pentru lectiile pe care le primim in aceasta perioada, pentru ca avem o paine pe masa si un acoperis deasupra capului, pentru ca sufletele noastre gasesc fire de lumina chiar si in intuneric, pentru ca ne iubim, pentru ca va iubim… pentru toate acestea si pentru multe, multe alte lucruri suntem recunoscatori si multumim, dimineata la trezire si seara la culcare. Si da, acest “Multumesc” este cel care aduce mai mult bine. Si aduce impacare. Iar cand sufletul e impacat, si zambetul e garantat. Astazi, zambetul nostru se numeste “Va multumim”. Mergem inainte, impreuna. Va fi bine!
https://store.irinareisler.ro/
https://www.marysia.eu/
https://www.postquam.ro/
21 Aprilie 2020
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler