Jurnalul unui business de familie, in pandemie (32)

Aseara, Marius vorbea la telefon cu prietenul lui (Dana si Dan sunt prietenii nostri de-o viata, cu suisuri si coborasuri, cu ras si cu lacrimi, cu despartiri si regasiri – prietenie cu de toate, cum ar fi… 24 de ani de impreuna) si l-am surprins spunindu-i lui Dan: “Cu 10 ani am imbatranit, in ultimele 2 luni”… Am simtit cum ma scurg in pamant, mi-a hohotit sufletul in piept… Marius e un introvertit, nu vorbeste despre despre starile lui si despre ce simte decat extrem de rar, cand ajunge la o limita de la care nu mai poate tine in el. Vorbele lui m-au lovit in moalele inimii. Nu am comentat nicicum, dar are dreptate. Mare dreptate. Iar cine construieste cu mainile si cu sufletul lui un mic business de familie, in care a lasat toata energia, tot timpul, tot entuziasmul si enorm de multa munca intelege perfect ce vrea sa spuna Marius. Nu stiu cum o fi pentru marile corporatii, dar noi, astia mici, suntem ca aia care inoata si se zbat ca sa nu se inece. Comparatia e cat se poate de realista. Pe margine, sunt unii care se amuza si filmeaza, razind a prostie. Altii, care isi vad indiferenti de treburile lor, aruncind spre aia care se zbat priviri a nesimtire. Alaturi, sunt cei care isi freaca mainile cu bucurie, maraind printre dinti a rautate. Inca unii ticluiesc pe la spate cum sa te pacaleasca, daca tot esti ocupat sa supravietuiesti, susotind a hotie. Si altii – multi la numar, slava Domnului! – care arunca colace de salvare spre aia care inoata ca sa ajunga la liman, strigind cu omenie: “Hai ca puteti, o sa fie bine!”. De doua luni, traim aceasta zbatere (nu doar noi, sunt convinsa) si cine stie cat va mai dura… Despre aceasta zbatere vorbea Marius aseara, cu prietenul nostru. Aceasta zbatere ne face sa ne simtim cu 10 ani mai batrani. Ne salveaza si ne ridica, zi de zi, omenia celor care ne zambesc, care intind mainile spre noi, care ne incurajeaza. Oamenii-colac-de-salvare. Astazi, l-am luat pe Marius alaturi de mine si ne-am asezat in fata oglinzii. “Vezi? Suntem la suprafata. Suntem impreuna. Ne putem baza unul pe altul. Zambim. Inotam spre tarm si ne apropiem de liman cu fiecare miscare. Si, chiar daca vom fi mai batrani, atunci cand totul se va fi terminat, pe mine nu ma deranjeaza. Pentru ca am promis: vom fi, pana la adanci batraneti.” Cam asa arata radiografia unui mic business de familie, in vreme de pandemie. Nu stim exact cum va arata finalul. Planurile si actiunile sunt pe termen scurt. Nu stim ce va fi peste o luna sau peste un an. Dar ne straduim ca, in ciuda acestui greu pe care nu ni l-am imaginat vreodata, sa devenim mai buni decat eram. Si ca oameni, si ca business. Si nu uitam, in nici o clipa, sa le multumim celor care ne apreciaza si ne sunt alaturi. Iar tuturor celor care duceti aceeasi lupta ca si noi va spunem doar atat: hai ca puteti, o sa fie bine! Capul sus, oameni dragi, o sa fie bine.
https://store.irinareisler.ro/
https://www.marysia.eu/
https://www.postquam.ro/

6 Mai 2020