Astazi, nu este despre noi. Este despre unul dintre lucrurile pe care le iubim. Astazi, este despre niste oameni care conteaza enorm pentru noi si carora a sosit timpul sa le multumim. Pentru ca, fara sa stie, ne-au fost sprijin de nadejde in ultima perioada. Grea si fragila perioada, in care fiecare ajutor vine si ne pune aripi pe umeri, ca sa ne putem continua zborul lin si frumos. Zilele noastre, fara exceptie, au inceput cu cei trei baieti matinali, Vlad Petreanu, Luca Pastia si George Zafiu. Zi de zi, fara exceptie, Cătălin Striblea ne-a tinut moralul sus cu dezbaterile lui, in timp ce pregateam comenzile clientilor nostri si eram la firma. In cele mai multe zile, am scris Jurnalul unui business de familie ascultindu-l pe Radu Constantinescu. Ba chiar m-am impacientat cand, in primele zile de stare de urgenta, nu l-am auzit pe post la ora cunoscuta si i-am trimis repede un mesaj, ca sa vad daca este bine. Pentru ca Radu a fost cel care m-a primit in emisiunea lui cu o zi inainte de lansarea cartii “De la 100, la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac, pentru ca merit”, este unul dintre oamenii care m-a ajutat intr-un moment important al vietii mele si, astfel, a devenit un om care conteaza pentru mine. Si lui Ciprian Dinu ii multumesc, pentru acea intalnire. Temerile mele de mama, legate de examenul de bacalaureat in vreme de pandemie, le-am impartasit, ca intre prieteni, in emisiunea realizata de Anca Simina. Evident ca Stirile lor sunt principala noastra sursa de informare. Evident ca, pana la 2, 3 dimineata, laptopul meu continua sa vorbeasca si sa cante pe aceeasi frecventa, evident ca le stim toate cuvintele secrete, toate emisiunile, toata muzica de ieri si de azi. Le stim si le simtim toate emotiile… Inclusiv pe cele care le fac sufletele sa vibreze acum, in aceste zile speciale. Pentru ca, fara sa stie, ei sunt prietenii nostri. Ne erau dragi si inainte, dar, in aceasta perioada grea si fragila ne-au sustinut sufletele si gandurile, zi de zi. Astazi este despre Radio Europa FM. Pentru ca, peste cateva zile, este ziua lui. Implineste 20 de ani. La multi ani, prieteni dragi! Va multumim si va pretuim.
22 Mai 2020
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler