Multi dintre voi m-ati intrebat cum reuseste bunicul sa fie atat de bine la 95 de ani. O fi si gena longevitatii (desi nu cunoastem pe nimeni longeviv in neam), dar exista si ceva vizibil cu ochiul liber, care sunt convinsa ca il ajuta. Si cred ca ar ajuta pe oricare dintre noi. Ceva ce ne-am obisnuit sa legam de trecut. Ceva ce ne-am obisnuit sa dam la o parte si sa denigram. Disciplina. Respectarea unor reguli de viata, zi de zi, fara exceptie. Nemteste. De cand il stiu, lucrurile se intampla asa:
 In orice dimineata, indiferent de ora trezirii, prima activitate inseamna refresh: spalat, barbierit, pieptanat, imbracat, mers la masa. Nici la telefon nu raspunde inainte de acest ritual. Dupa ce e aranjat, putem discuta.
 In nici o dimineata, nu lipseste micul dejun: o cana cu ceai cu o felie, maximum doua de paine prajita, pe care pune putin unt si ceva deasupra – o felita de branza, putin gem, o felie de cascaval (niciodata mezel, nu mananca mezeluri).
 In fiecare zi, face 100 de pedalari pe bicicleta medicinala. “Sunt pe cal” – asta e formula, cand il nimerim in timpul pedalarii.
 Pranzul inseamna, negresit, mancare gatita. 2 feluri: un polonic de ciorba si 2 linguri de felul doi. Niciodata nu mananca mai mult. Dupa masa, bea un pahar mic cu vin facut de el sau bere. Pahar mic inseamna pahar mic.
 Dupa pranz, zi de zi, doarme jumatate de ora, o ora.
 Dupa-amiaza, cand se trezeste, isi face o cafea, alaturi de care pune 2, 3 biscuiti sau o prajitura.
 La cina, mananca ceva usor sau mai bea o cana de ceai cu un sendvis.
 Seara, la ora 9, cel tarziu 10, ne spune Noapte buna.
Si ar mai fi ceva: a muncit pana acum vreo 6, 7 ani. Desi ne rugam de el sa stea acasa si sa-si vada linistit de viata, nici nu vroia sa auda de asa ceva. Era singurul specialist care stia sa repare aparatele vechi de Roentgen Therapy din centrele de iradiere ale spitalelor de oncologie. Si nu numai ca lucra, dar si conducea. Tin minte ca facea naveta la spitalul din Ploiesti aproape saptamanal, ca sa tina in viata un aparat la care faceau raze bolnavii de cancer. Muncea cu placere, toata viata a muncit. Nu a trait usor si nici pe roze. Lagarele comuniste nu ii sunt straine, nici de la a ridica o casuta cu mainile lui nu s-a dat inapoi. Disciplina si regulile nu au lipsit, insa. Nu stiu cum era in tinerete, dar stiu cum m-a educat in anii cat mi-am petrecut vacantele la ei, la bunici. Mult din felul in care am invatat sa muncesc si sa traiesc i le datorez. Sunt slabiciunea lui. Il iubesc foarte mult si sunt recunoscatoare pentru privilegiul de a-l avea. Sambata, iesim la restaurant, ca in fiecare septembrie frumos. Sigur isi pune iar haina de la costum si camasa. Asa cum se imbraca pe vremuri, cand o scotea pe bunica la restaurant… si dansau… si ascultau romante… si erau tineri si frumosi… Sa iubim fiecare secunda de viata, oameni dragi! Si sa ne fericim sufletele! Ca nisipul din clepsidra se scurge, se scurge necontenit… 

14 Septembrie 2020

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler