Mi-a trimis mama poza aceasta, cu mine mica: “Uite, Irina, aici te-ai ridicat pentru prima oara singura, la marginea patului. Dupa zile intregi de chin, ai reusit. Pana si tu ai fost mirata ca ti-a iesit figura! Eugen (tata-ingerul, adica) a fost pe faza, tocmai iti facea poze si a surprins fix clipa aia.”… Daaa, mirarea, aceasta mirare care imi conduce viata! Eu cred ca m-am nascut mirata si asa am ramas. Ma mir, toata ziua, ba de una, ba de alta. Si nu-mi pare deloc rau. Uimirea in fata vietii ne aduce bucurie. Uimirea in fata frumusetii acestei lumi ne face sufletele fericite si tine vii copiii din noi. Si acum, la fel trebuie sa fim: uimiti si bucurosi, in fata oricarui lucru bun din viata noastra. Si in fata reusitei de a ne ridica si de a merge inainte. Sigur ca vom reusi, sigur ca putem! Putem, Vrem, Facem, pentru ca Meritam.  Si uite cum, privind o fotografie de cand aveam cateva luni, gandurile s-au insirat intr-o noua povestioara de bine. Si da, mi-am amintit de o poza facuta acum cateva zile, pe care am pus-o alaturi de cea trimisa de mama. Copilul din mine traieste! O sa fie bine. 

7 Noiembrie 2020

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler