In curte la Poieni, am un mar domnesc. Intotdeauna am simtit ca este inima curtii, e regele acelui pamant. Acum 2 ani, m-a sunat vecina care are grija de curte – o alta inima a acelui loc, un om extraordinar – si mi-a spus: “Doamna Irina, s-a rupt marul in jumate! I s-a retezat tulpina in doua, pur si simplu. Ce fac, tai partea cazuta la pamant?” “Nuuuu! Sub nici o forma nu o taiati, va rog, lasati-o acolo, pentru ca marul meu va trai si asa, veti vedea!”. L-am lasat acolo, l-am sprijinit putin si i-am pansat rana cu pamant. Si ce sa vedeti? De 2 ani, marul meu traieste asa, jumatate in picioare, jumatate la pamant, atarnat doar in coaja. Si nu numai ca traieste, dar si rodeste. Iar partea cazuta la pamant este cea mai plina de fructe, in fiecare an. Si acum, la fel. Daca veti mari fotografia, veti vedea mugurii. Domnescul meu este un supravietuitor. Iar astazi, privindu-l si imbratisindu-l, mi-a trimis aceasta poveste si m-a rugat sa v-o spun si voua. Putem trai si inflori, chiar si atunci cand suntem la pamant. Daca avem putin sprijin si daca primim iubirea si increderea celor din jur, putem. Daca intelegem ca trebuie sa ramanem frumosi si buni, chiar si atunci cand suntem incercati, putem. Orice. Asa cum vom putea si acum. 
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler