In general, mincarurile de la fast-food iti pun silueta, in pericol, fiind ca sint preparate cu mult ulei, cu multa sare si pentru ca sint produse cu multi aditivi alimentari. In plus, combinatiile de mincaruri fast-food sint bombe calorice: carne tocata, cu cartofi prajiti, brinza, maioneza, ketchup si o chifla pufoasa, alba si dulceaga. In particular, insa, shaorma se pare ca face exceptie, daca este facuta din carne slaba si daca nu o mincam cu cartofi prajiti si maioneza. Nutritionistii spun ca shaorma poate fi un mic rasfat culinar, o data, pe luna.
Specialistul Ghe. Mencinicopschi spune ca “shaorma este un produs mai putin procesat. Frigerea carnii se face intr-un mod adecvat, pentru ca, atunci cind preparam kebab-ul sau shaorma, caldura vine din lateral. Asta e bine, pentru ca grasimea nu cade pe focul direct, nu se autoaprinde si nu impurifica carnea cu produse cancerigene. Daca vom alege o carne slaba, shaorma este un produs bun. Problema intervine la asocierea ei cu alte alimente, in special cu sosuri grele si cartofi prajiti”. Asadar, poti sa te rasfeti, in concediu, cu o shaorma de pui, in care sa nu pui cartofi prajiti, sosuri si maioneza. Iti poti face si tu, acasa, o shaorma foarte gustoasa, dintr-o lipie, piept de pui la gratar, feliat si amestecat cu salata de varza, ceapa, rosii, ardei iute, castraveti murati si patrunjel proaspat. Foloseste, la discretie, condimentele, mai ales pe cele iuti, pentru ca ajuta la “arderea” grasimilor. Despre hamburger, insa, vestile nu sint deloc bune ! “Hamburgerul este o carne tocata. Este, de foarte multe ori, foarte aditivata si contine multa sare, din fabricatie. Carnea tocata nu este prea sanatoasa si, in plus, hamburgerul este intotdeauna insotit de o chifla foarte alba sau de brinza. Hamburgerii contin foarte multe grasimi, mai ales din sosurile de tip maioneza”, spune Ghe. Mencinicopschi. Specialistii sustin ca multe dintre produsele fast-food contin glutamat de sodiu (E 621), un intensificator al gustului, ce da creierului impresia ca acel aliment este foarte gustos. In realitate, insa, ele nu aduc organismului decit grasimi “rele” si enorm de multe calorii goale, de proasta calitate, care produc dezechilibre nutritive ale organismului. Studiile realizate au demonstrat ca iubitorii de fast-food maninca de 6 ori mai mult, decit ar avea nevoie, in mod real.
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler