Sa-ti fie bine cu tine, cu munca ta, cu viata ta. Sa ai lumea ta frumoasa, impacata si linistita. Sa poti trai si sus, si jos. Si cu mult, si cu putin. Sa poti munci si sus, si jos. Sa fii multumit cu ce ai. Sa fii multumit cu tine. Sa fii multumit ca esti sanatos, ca ai doua maini si doua picioare, un suflet si o minte. Astazi, dupa ce am pregatit pachetele pentru clientele noastre din online, am facut putina curatenie la firma si mi-am amintit o intamplare de acum cativa ani, cand o clienta m-a surprins spalind baia. “Doamne fereste, dumneavoastra, DOAMNA Irina Reisler, spalati chiuvetele si toaletele?!?!? Dumneavoastra sunteti manager, sunteti om de televiziune, cum sa faceti asa ceva?!” – mai ca s-a suparat pe mine, pentru ca ma pretez la o asemenea munca. Mai ca nu am stiut cum sa reactionez, ca sa nu o supar spunindu-i ca nu mi se pare nimic rusinos in a pastra baia firmei curata, ca firma aceasta este, practic, “copilul” meu. Si ca, na, un copil mai trebuie schimbat si de pampers, mai trebuie si schimbat de hainutele pe care da mancare… chestii din astea mai putin “de doamna”. Nici pana astazi, desi au trecut 8,9 ani, nu am uitat acea intamplare. Si nici nu m-am lecuit in a face, cu multa bucurie, si munca “de jos”, si munca “de sus”. Cred ca acesta este un mare, MARE secret al impacarii cu tine si al adaptarii la orice situatie: sa poti face, din suflet si cu suflet, orice fel de munca. Chiar povesteam de curand, intr-un interviu despre cum ma descurc cu mica noastra afacere in perioada aceasta, ca eu si cand spal o farfurie o intorc pe toate partile, o admir si ii spun ca e frumoasa. Nu, nu munca ne coboara, indiferent despre ce munca este vorba. Caracterul josnic ne coboara. Atata timp cat iubim tot ceea ce facem (ca ne place sau ca trebuie) suntem sus. Cu capul sus. Cu inima sus. Niciodata nu m-am dus intr-un loc de munca (angajata fiind sau in firma noastra) fara bucuria muncii mele, doar ca sa bifez ca am fost la serviciu. Cand eram angajata, nu mi-am permis sa aduc vreun prejudiciu celui care imi dadea o paine (buna sau rea, imi tinea de foame, iar cand nu mi-a placut painea ce o primeam, mi-am vazut de drum si am cautat o paine mai pe gustul meu). Cand am devenit propriul stapan, nici atat nu mi-am permis sa “nu am chef azi, nu am chef azi, n-am chef de nimic”. Asta e: sa ai chef, adica sa faci cu bucurie tot ce faci, tot ce trebuie sa faci, tot ce iti da viata de rezolvat. Daca oamenii apreciaza asta, pot ramane in viata ta. Daca oamenii considera ca e sub demnitatea lor sa aiba in viata oameni care stiu si cu sapa, nu doar cu mapa, lasa-i sa plece. Iar daca oamenii isi pierd respectul fata de tine si ti se urca in cap (ca doar esti un fraier), da-le tu papucii. Si uite cum a curs povestea de astazi… iertata sa fie lungimea postarilor . Haideti, fiti fericiti cu voi, bucurati-va de tot ce aveti de facut acum, locuiti confortabil cu si in voi. Viata se poate schimba de un infinit de ori. Important este sa reinvatam sa traim, fie soare, fie nori. 
https://store.irinareisler.ro/
https://www.marysia.eu/
https://www.postquam.ro/

28 Aprilie 2020

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler