Ieri, mi-a scris una dintre clientele noastre vechi si dragi, sa ma intrebe ce facem si cum suntem, pentru ca nu am mai scris in Jurnalul unui business de familie (multumesc pentru gandul bun, ne bucuram tare mult cand vedem ca oamenii se gandesc la noi). Citindu-i mesajul, mi-am dat seama ca are dreptate si ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai povestit despre cum se descurca un mic business de familie, in vreme de pandemie. Asa ca astazi mi-am propus sa am timp pentru o scurta trecere-n revista a lunilor in care povestile despre mica noastra afacere au lipsit – poate ca povestioara mea va fi strop de incurajare pentru unii sau o raza de speranta pentru altii. Si am sa incep cu sfarsitul: suntem bine pentru ca, zi de zi, am facut toate eforturile sa transformam temerile in bucurie si gandurile negre in flori roz (asta ca sa existe si o explicatie pentru fotografia aleasa la postare. Si tot legat de fotografie, ca sa termin cu ea, un indemn: Tine capul sus, chiar daca uneori trebuie sa il sprijini! ). Sunt ferm convinsa ca (si) de data aceasta ne-au ajutat enorm optimismul, speranta si increderea ca vom fi bine. Da, am trecut vara cu bine, datorita gandirii pozitive si, bineinteles, datorita celor care cred in noi, clientilor nostri. Si pe site-urile de cosmetice, si pe cel de bijuterii, lucrurile au mers inainte. A fost o vara usoara? Nu, nu a fost. Fiecare zi a fost un heirup. A fost o vara provocatoare, nicidecum una linistita, in care lucrurile merg de la sine. A fost o vara in care am invatat foarte multe si in care nu ne-am permis nici macar o zi in care sa nu fim pe faza. A fost o vara asa cum nu am mai avut pana acum, desi mica noastra afacere de familie a mai trecut prin 12 veri. Nu pot compara cu nimic aceasta perioada si nici nu stau sa ma gandesc prea mult la cum ar fi putut sa fie. Personal, nu regret nimic din aceste luni. Am primit confirmarea ca tot ceea ce am construit in business-ul nostru sta bine-n picioare si am continuat sa cladim (caramizile pe care le-am adaugat in aceasta perioada vor ramane insemnate pentru totdeauna, asa cum anul 2020 va ramane in memoria tuturor oamenilor din lumea asta). Pentru noi, a fost socant sa vedem in Istanbul zeci de magazine, hoteluri si terase inchise. Turcii traiesc din comert, de cand lumea si pamantul… nu ne-a venit sa credem cand am vazut pe bulevardele comerciale si in Grand Bazar magazine cu ziare in geamuri! Iar cele ramase erau mai mult goale. Dar, cu toate acestea, angajatii si patronii veneau in fiecare dimineata la munca, faceau curat, isi aranjau marfa si zambeau. Iar cand ii intrebam cum stau, raspundeau: “Putini clienti acum, dar e doar o perioada care va trece. Ne vom reveni, facem totul ca sa fie bine!”. Da, asa este. E o perioada care va trece, dar e important sa lase in urma si lucruri bune, nu doar ideea ca pandemia aceasta a ingropat totul. Sigur, exista si lucruri care s-au transformat in trecut, din cauza pandemiei. Trecutul, insa, trebuie lasat in urma. Conteaza ce facem azi, ca sa fie bine maine. Si important este sa nu transformam pandemia in scuza, ci in provocare. Aceea de a-i supravietui, din toate punctele de vedere: al sanatatii, al integritatii, al relatiilor cu oamenii, al afacerilor, al micilor bucurii de zi cu zi si asa mai departe. Iar ca sa ii supravietuim, trebuie sa folosim absolut toate resursele pe care le-am primit in Dar. Avem aceasta datorie fata de darul suprem numit Viata. Care e unica. Si e fantastic de frumoasa.
Ca intotdeauna, va imbratisam cu drag si va multumim! Sa fiti bine, sa fiti optimisti si sa fiti sanatosi!
https://store.irinareisler.ro/
https://www.postquam.ro/
https://www.marysia.eu/
3 Septembrie 2020
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler