Astazi, este despre imbratisari. Despre clipa in care inimile oamenilor se ating, atunci cand se strag in brate. Astazi, este despre acest gest care, pana acum cateva luni, trecea neobservat. Sau era facut involuntar, fara sa-i simtim importanta, fara sa constientizam cat de mult inseamna si cat de mult conteaza pentru sufletele noastre. Astazi, m-a vizitat la firma o doamna pe care o cunosc de multi ani, a venit sa aleaga o bijuterie, sa isi completeze colectia Marysia. Dupa mai multe incercari, a ales o bratara. I-am refacut-o pe masura si i-am asezat-o pe mana. A fost atat de fericita! I-a placut atat de mult! Atat de bine mi-a facut acea lumina care infloreste chipurile oamenilor, atunci cand sunt fericiti! Si-a privit mana si i-am auzit sufletul cum rade de bucurie. A facut un pas spre mine, cu bratele desfacute. Am facut un pas spre ea, in timp ce-mi deschideam inima, ca sa-i primesc imbratisarea. Apoi, ne-am oprit amandoua. Si au urmat cateva momente de tacere. Pe care, eu una, am simtit-o infinita. Virusul acesta, pe langa alte suferinte, a asternut tacerea in lumea imbratisarilor. A asternut o noua forma de dor intre inimile oamenilor: dorul de imbratisare. Am alungat tacerea si i-am spus: “Te rog, facem o poza cu bratarile?”. I-am luat mana in mana mea si, in acel moment, mi-am dat seama ca noi toti invatam acum sa imbratisam oamenii altfel decat am facut-o pana acum cateva luni. Pentru ca, nu-i asa, inimile oamenilor nu bat doar in piept. Inimile oamenilor bat in fiecare celula, in fiecare privire, in fiecare cuvant, in fiecare rasuflare, in fiecare zambet. Inimile oamenilor stiu sa se imbratiseze si altfel. Iar noi, oamenii, invatam de la ele, de la inimile noastre. Invatam ca imbratisarea poate sa fie o privire, un cuvant, un zambet… Sunt un om cald. Si oamenii sunt aer, pentru mine. Iar virusul asta mi-a cam dat peste cap notiunea de “imbratisare”. Sau poate ca, din contra, virusul asta ne ofera tuturor o lectie buna: aceea de a pretui ceea ce avem, atunci cand avem, nu atunci cand nu mai avem. Astazi, dupa ce doamna mea a plecat, i-am trimis un mesaj in care i-am spus: “Multumesc! Fericirea ta m-a facut fericita.” Am simtit ca trebuie sa va povestesc aceasta intamplare, pentru ca stiu ca nu numai mie imi lipsesc imbratisarile oamenilor. Si pentru ca astazi am realizat – pentru a cata mia oara? – ca trebuie sa ne bucuram de absolut tot ce avem in vietile noastre. Azi. Acum. Aici. Va imbratisez si pe voi, inima langa inima! Virtual, da. Dar si pentru asta trebuie sa multumim. Pentru ca si virtualul, in felul lui, leaga inimile oamenilor. Sa aveti o seara frumoasa, oriunde v-ati afla! 
8 Iulie 2020
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler