Mi-e dor de oamenii care se bucura de alti oameni...

De cateva zile, ii tot spun lui Marius ca ma incearca un sentiment straniu, e ceva in piept, ca un dor. Si e legat de oameni si de reusite, de impliniri, de visuri marete care prind aripi si zboara spre acea sintagma “limita e cerul”. Cand ma intreaba cineva “Voi ce faceti, cum sunteti?”, am ajuns sa dau raspunsuri diluate, evazive si in coada de peste. Pentru ca, atunci cand spun “Suntem foarte bine, a fost un an cu reusite, in ciuda pandamiei, Anisia a intrat la facultate, afacerile au crescut, pentru ca am mers inainte cu demnitate si curaj si, chiar daca am inchis si am pierdut un business, le-am crescut pe celelalte doua…”, vad cum multi ochi se schimba: unii se intristeaza, altii privesc cu invidie, altii se infurie. Foarte putini ochi se bucura. Fac o paranteza in acest punct, pentru a le multumi inca o data (asta e tura de “multumesc” de seara, de dinainte de culcare, ca mai e si una de dimineata, la trezire – zi de zi, am doua ture de “multumesc”, dimineata la trezire si seara la culcare) tuturor celor care ne aleg, ne apreciaza cosmeticele si bijuteriile si ne sunt clienti de ani si ani – o parte se afla chiar aici, printre voi, oameni care au inteles ca micile afaceri pot supravietui doar daca sunt alese si sustinute. Datorita acestor oameni, noi (si altii ca noi) am reusit sa mergem inainte si sa fim bine, sa crestem, sa nu aruncam la gunoi peste 10 ani de munca titanica. Inchid paranteza si ma intorc la “dorul” acesta straniu care isi flutura aripile in sufletul meu, de o vreme. Mi-e dor sa vad bucuria oamenilor pentru alti oameni, pentru reusita, mi-e dor sa aud ca oamenii se lupta ca sa se ridice din colbul in care viata ne-a trantit pe toti, ca au idei, ca incearca diverse, ca isi pun mintea si sufletul in miscare… mi-e dor sa ne bucuram unii de altii, unii pentru altii. Am trait, dar mai ales am vazut in ultima vreme intamplari uimitoare – nu, nu in sensul bun – de la oameni care pozeaza cel putin in painea lui Dumnezeu, mai, mai sa-i crezi ca asta sunt. Gesturi grosolane, jignitoare, rusinoase sau lipsite de etica, situatii fara de-nteles, brutale in esenta lor, dosuri intoarse, suparari inchipuite, furtisaguri, asumari de lauri, minciuni, mistocareli ieftine, meschinarii, autosuficienta, cearta cat incape, frustrari revarsate in valuri, judecati ca la judecata de apoi… parca tot intunericul iese la iveala si stinge lumina, in unii oameni. Exact cand nu trebuie: la greu. Exact cand ar trebui sa ne stam alaturi, sa ne intindem mana, sa facem lucruri impreuna, sa ne salvam unii pe altii, sa schimbam idei, sa impartasim experientele bune… sa ne bucuram unii de altii si unii pentru altii. Iar acesti oameni nu inteleg ca tot acest intuneric le pune piedica lor, nu altora. Eu sper sa fie doar o etapa a perioadei teribile pe care o traverseaza omenirea… Si sa nu dureze mult. Iar pana trece etapa aceasta, eu aleg sa ma bucur de cei luminosi, de cei care au parte de reusite, de cei care vor sa faca lucruri, in loc sa stea cu mainile in san. De pilda, saptamana trecuta am povestit tot ce stim noi despre vanzarile online, de la transportatori, pana la strategii de promovare, cuiva care vrea sa isi deschida un magazin online de genti. Si i-am propus sa il ajutam punindu-i produsele si pe site-urile noastre, pentru ca nu e usor sa intri si sa vinzi in online. M-as bucura tare sa aud, peste o vreme, ca ii merge bine. Si da, continui sa visez si sa cred intr-o lume mai buna. Mai ales acum, cand toti suntem intr-un infernal exercitiu de echilibristica. Pentru ca imi este foarte dor de oamenii care se bucura de si pentru alti oameni. Si care fac si sunt bine. E loc pentru toti sub soare. Iar soarele isi doreste sa ne vada fericiti.

29 Octombrie 2020