Astazi m-am trezit cu gandul la oamenii din inima mea. Prezenti si trecuti. Apropos, ati observat ca in fiecare inima exista oameni ramasi acolo, desi poate nu i-am mai vazut si auzit de 4, de 10, de 20 de ani? Si nu vorbesc despre oamenii apropiati. Vorbesc despre oamenii pe care i-am iubit intr-un anumit moment. Ma rog, nu ar trebui sa folosesc iubirea la trecut, pentru ca, din moment ce ii tinem in inimi, inseamna ca inca ii iubim. Sunt oameni care au plecat, sunt oameni care poate nu au fost asa cum noi ne-am fi dorit, sunt oameni care poate au facut si nefacute. Si totusi, ii pastram in inimile noastre. Pentru ca inimile noastre au puterea sa ierte. Si sa dea prioritate amintirilor frumoase. Ah, ce ti-e si cu inima asta! Pe langa faptul ca are spatiu nelimitat pentru iubire, mai are si intelepciunea de a se ridica, mereu si mereu, oricat de tare ar fi cazut. La fel de frumoasa si pregatita sa iubeasca. Revenind: astazi m-am trezit cu gandul la toti oamenii din inima mea. Sunt multi, multi de tot. Unii ramasi, unii plecati. Si simt ca inca mai e loc. Ce vreau sa spun este ca nu trebuie sa ne temem sa iubim! Iar si iar. Mereu, de la capat. Neconditionat. Cu inima larg deschisa. 
Va imbratisez cu inima, cu gandul, cu tot ce poate imbratisa in vremurile noastre. Sa fiti bine! 
24 Septembrie 2020
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler