Aseara, imi facusem planuri sa lucrez tot weekend-ul, dar Anisia si Marius m-au intrebat daca nu vreau sa dam o fuga pana la Brasov, sa ne plimbam cateva ore si sa ne intoarcem seara acasa. Mergem, daca asa isi doresc ei. Ajunsi in Brasov, le zic: “Hai sa imi recuperez si eu cercelul uitat aici, acum 100 de ani…” (pe scurt, in 2014 am uitat un cercel intr-un magazin de bijuterii. Prin 2017, cand am mai ajuns in acea locatie, am intrebat de el. Una dintre doamnele de acolo si-a amintit ca a gasit un cercel, cu multi ani in urma, si mi-a promis ca ma anunta, daca da de el prin depozitul lor. Si m-a anutat. In 2018.). Astazi, am intalnit-o pe Hilda, doamna minunata care, ani de zile, mi-a pastrat cercelul cu grija. Cu sufletul bucuros ca mai exista astfel de oameni si ca ziua de azi s-a transformat intr-o intamplare de asezat in inima, am pornit la plimbare prin orasul nostru de suflet. La un moment dat, auzim ca cineva pronunta numele Anisia… si ochii nostri gasesc doi oameni de care ne-au apropiat emotii speciale si pe care nu i-am vazut de ani buni. Vineri, adica ieri, tocmai ce vorbisem cu ei la telefon si planificasem sa ne vedem prin noiembrie. Ne-am vazut astazi. In Brasov. Noi toti fiind din Bucuresti. Ce vroiam sa spun este ca Forrest Gump avea dreptate: “Viata este ca o cutie cu bomboane de ciocolata: niciodata nu stii ce o sa primesti.” Iubiti viata si ea va avea grija sa fiti fericiti! Va pupam si va dorim un weekend minunat, cu intamplari neprevazut de frumoase si cu oameni care sa va bucure! 

12 Septembrie 2020

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler