Chiar daca este capricioasa, primavara va sosi, cit de curind. Si va aduce cu ea minunatele alimente verzi. Aparent banale, mai ales pentru cei care iubesc ouale si carnea, alimentele verzi sint miraculoase, pentru silueta, sanatatea si frumusetea ta. Profita de beneficiile lor, cit de mult poti, pentru a avea energie si vitalitate, la inceput de primavara, pentru a reface proviziile de vitamine, minerale, oligoelemente si antioxidanti ! “Verde. Cu V, de la Viata”… Astazi, va daruiesc Pomul Vietii, intr-o forma inedita. “Verde” inseamna, de fapt, clorifila, o substanta cu efecte miraculoase asupra sanatatii: contribuie la detoxifierea organismului, regleaza tranzitul intestinal, grabeste cicatrizarea ranilor, combate efectele radicalilor liberi, incetineste procesul de imbatrinire. Cel mai important beneficiu al clorofilei se exercita, insa, asupra singelui, prin compensarea carentelor de minerale si vitamine.

 CEAPA VERDE contine sodiu, potasiu, calciu, fosfor, sulf, iod, vitaminele B1, B2, B6, vitamina A5, uleiuri volatile, substante antibiotice naturale. Datorita substantelor active, ceapa verde regleaza, in mod natural, sistemul hormonal, este antiseptica, hipoglicemianta, vermifuga, afrodisiaca, dizolvanta si eliminatoare a ureei. De asemenea, combate acneea, eczemele aparute din dezechilibre hormonale si  combate durerile din perioada delicata a lunii.                                                                                          USTUROIUL VERDE contine, in principal, compusi bio-activi care au sulf si minerale. Este antiseptic, antiviral, imunostimulator exceptional, combate ateroscleroza si ajuta digestia. Contine diferiti hormoni vegetali, cu rol in reglarea glandelor endocrine.         STEVIA contine vitamina C, potasiu, fier, acid oxalic si calciu. Este un laxativ si diuretic natural, combate anemia, ajuta sistemul digestiv, purifica organismul, este un bun antidepresiv. ATENTIE ! Daca suferi de reumatism, litiaza renala sau guta, nu consuma stevie, fara sa discuti cu medicul tau curant ! Acid oxalic iti poate face rau.                                                                LOBODA contine betacaroten, vitaminele A, B, C, K, principii active. Este un antialergic natural, un adjuvant bun in tratarea acneei si a bolilor de piele, remineralizant, depurativ, antiastmatic si antibronsitic. Le face bine celor care au bolilor ginecologice sau renale.

SPANACUL contine fier, protide, glucide, minerale, fosfor, magneziu, mangan, vitaminele A, B, K, niacine. Este un excelent fortifiant, elimina anemia, stimuleaza cresterea, elimina si dreneaza toxinele, este un afrodisiac puternic, lupta contra afectiunilor cardiace, hipertensiunii, bolilor de rinichi, diabetului, gutei.

RUCOLA contine vitamina C si fier, in proportii de negasit la alte plante, fibre, protide, carbohidrati, vitamine, riboflavonoizi si calciu. Este un puternic afrodisiac si lupta contra afectiunilor cardiace si a cancerului.

LEURDA a fost declarata, in Olanda, planta mileniului trei. Contine minerale, vitamine, sulf, sodiu, bioflavonoizi, clorofila, puternice principii active – o  mina de sanatate, la orice virsta. Este folosita in tratarea bolilor hepatice, reumatismului, bolilor renale, hipertensiunii, gripei, efectelor imbatranirii. Face bine in cistita si infectii bacteriene.

MARARUL contine uleiuri aromatice, betacaroten, vitaminele A si E, estrogen si principii active. Frunzele au efecte antiinflamatorii si diuretice, cu indicatii in insomnie, eczeme, balonari, boli cardiace, ateroscleroza. Este un excelent stimulent al aparatului urinar, catifeleaza pielea si ajuta in curele de slabire.

PATRUNJELUL contine vitaminele K si C, betacaroten, calciu, magneziu. Este eficient in tratarea astmului si bronsitei, afectiunilor hepatice si de plamani, parazitilor intestinali, celulitei, menstruatiei neregulate, reumatismului, dermatozelor, este anticancerigen si un afrodisiac redutabil.

In continuare, un exemplu de “dieta verde”, pentru o silueta frumoasa, in aceasta primavara !

ZIUA 1:

Mic dejun: o cana cu ceai verde + un pahar cu suc proaspat de fructe + ou fiert + un ardei gras

Gustare: un kiwi

Prinz: salata de morcovi rasi, cu 4 masline si 3 ridichi (se poate folosi o lingura de ulei de masline) + o felie de piine neagra + 3 linguri de brinza de vaci

Gustare: un iaurt + o cana cu ceai verde

Cina: salata verde, cu ceapa verde, ridichi (se poate folosi o lingura de ulei de masline) + 2 linguri de brinza de vaci

ZIUA 2:

Mic dejun: o cana cu ceai verde + o banana

Gustare: un mar verde

Prinz: salata de rosii + 6 linguri de orez fiert

Gustare: un pahar cu suc proaspat de fructe (portocale) + 2 felii de piine neagra + o felie de brinza telemea

Cina: salata de morcovi si telina (se poate folosi o lingura de ulei de masline si zeama de lamiie) + o farfurie medie cu mazare fiarta (se poate pune sare)

ZIUA 3:

Mic dejun: cereale integrale (4 linguri) + un iaurt

Gustare: un mar verde

Prinz: salata verde cu ridichi si ceapa verde + 4 linguri de brinza de vaci + 2 oua fierte

Gustare: un iaurt

Cina: o farfurie medie cu fasole verde fiarta, cu sosul de la 3 rosii + o cana cu ceai verde

ZIUA 4:

Mic dejun: un mar + o portocala + o cana cu ceai verde

Gustare: un mar verde

Prinz: 2 felii de piine neagra + o felie de brinza telemea + legume (rosii, castraveti, ardei, ridichi)

Gustare: un bol cu salata de fructe (un mar + o portocala + o para)

Cina: o farfurie medie cu spanac fiert (se poate folosi putina sare) + un ou romanesc (oul se prepara in apa clocotita, fara ulei) + o felie de piine neagra

ZIUA 5:

Mic dejun: 2 felii de piine neagra, unse cu brinza de vaci

Gustare: un mar verde

Prinz: salata verde cu ardei, castraveti, mazare fiarta + un ou fiert

Gustare: o cana cu ceai verde + un iaurt cu cereale

Cina: o farfurie medie cu orez fiert, cu fructe de mare fierte (se poate folosi o lingura de ulei de masline)

ZIUA 6:

Mic dejun: o cana cu lapte + cereale

Gustare: un kiwi

Prinz: urzici fierte (se poate folosi putina sare) + 2 felii de piine neagra + 2 felii de brinza telemea de oaie

Gustare: un iaurt cu cereale + o cana cu ceai verde

Cina: salata de varza cu rosii + o farfurie cu legume fierte (un morcov, un dovlecel, conopida)

ZIUA 7:

Mic dejun: o cana cu ceai verde + o felie de piine neagra cu unt + 3 ridichi

Gustare: un kiwi

Prinz: salata de castraveti, rosii si morcovi + o farfurie de fasole verde fiarta (se poate folosi putina sare) + 4 linguri de brinza de vaci

Gustare: un iaurt

Cina: salata verde cu ridichi si ceapa verde + escalop de soia

Enjoy !

 

© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler