Daca retentia hidrica te necajeste, daca picioarele iti sint umflate si dureroase, apeleaza la un excelent diuretic natural: ridichea, caci despre ea este vorba ! Consumata in cantitati mai mari, zi de zi, reprezinta unul dintre cei mai de nadejde adversari in lupta cu retentia hidrica si cu edemele provocate de excesul de apa din tesuturi. Aceasta leguma, aparent banala, stimuleaza functiile rinichilor si contin substante antiinfectioase. Pe linga indicatia in retentia hidrica, ca diuretic suta la suta natural, specialistii iti recomanda ridichea si in cazul litiazei renale, pentru ca se pare ca ajuta la sfarimarea si eliminarea calculilor renali (pietrelor si nisipului, de la rinichi).
Arunci frunzele de la ridiche ? Foarte rau ! Ele sint pline de vitamine si de minerale; maninca-le, impreuna cu ridichea, in salata. Iata doua retete simple si gustoase:
Salata din frunze de ridichi
Spala, cu apa rece, 8 ridichi de marime medie, impreuna cu frunzele verzi si proaspete de la 2 dintre ele. Taie-le, cit mai marunt, si ameste-le cu zeama de la o jumatate de lamiie, cu un praf de sare si cu un strop de ulei din simburi de struguri. Poti minca salata, pe stomacul gol, inainte de masa, sau in combinatie cu alte feluri de mincare. Daca retentia hidrica este accentuata, poti consuma aceasta salata de 3 ori, pe zi, inainte de mesele principale, pina la rezolvarea problemei. Apoi, poti preveni acumularea de apa, in tesuturi, consumind periodic aceasta salata.
Supa din frunze de ridichi
Ingrediente: frunzele de la 3, 4 legaturi de ridichi, 1 cartof potrivit, 1 ceapa, 1 ardei, 1 morcov mic, sare, piper, 2-3 linguri de ulei din simburi de struguri
Mod de preparare: Cartoful, ardeiul, morcovul si ceapa se taie in patru, frunzele de ridichi se rup si toate legumele se pun in oala cu apa fiarta, cit sa le acopere. Se pun sarea, piperul si uleiul si se lasa sa fiarba, 15-20 de minute. Se pune in blender si se face crema. Se serveste calda sau rece cu piper, lamiie si chiar cu feliute subtiri de ridiche.
In secventa VIDEO, iti arat cum poti autodiagnostica retentia hidrica:
ALTE MODALITATI DE ELIMINARE A RETENTIEI HIDRICE
- consum mare si constant de apa
- drenaj limfatic
- impachetari anticelulitice si de termosudatie
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler