22 decembrie 1989. Aveam 14 ani si eram in clasa a 9 a, cand a inceput Revolutia. Imi amintesc perfect toate emotiile, toata teama, toate lacrimile, socul ca mureau oameni impuscati pe strazi, fericirea ca vom fi liberi si vom avea caldura, lumina, mancare suficienta – trairi amestecate si stari necunoscute pana atunci. Tin minte ca, in noaptea aceea, s-a anuntat la radio ca se va difuza pentru prima oara noul imn al Romaniei, iar tata a scos o boxa pe geam, ca sa auda si cei din strada… In anul acela, de ziua mea, primisem de la parinti prima mea masina de scris. In acea noapte, am folosit-o pentru prima oara. In noaptea aceea, am scris prima poveste din viata mea si din miezul inimii mele. Am scris plangand si ascultand Desteapta-te romane…
“E noapte. Cerul intunecat este presarat cu mii de stele ce palpaie. Dar, privindu-le mai bine, observi ca nu sunt stele, sunt ei, tinerii, copiii morti, sunt chipurile lor senine si zambitoare, ce ne privesc de acolo, de dincolo de lume. Sunt eroii nostri care acum vegheaza albul pamantului invaluit in pace, in libertate. Fiecare stea de pe cer se oglindeste tremuratoare in cate o lacrima limpede de pe pervazul ferestrei mele, in cate un bob de roua ce mi se rostogoleste pe obrazul inghetat de vantul rece si aspru al iernii, al acestui crancen anotimp ce ne-a descatusat. Prin fata ochilor acoperiti de cortina lacrimilor mi se perinda imagini indoliate ale oamenilor ingenunchiati pe sangele tanar, aprinzand cate o lumanare pusa pe o floare proaspata si inrourata. Este recunostinta poporului liber care-si plange mortii. Lumina fiecarei lumanari urca intr-o dara galbuie spre lumina stelelor. Astfel, cei de acolo, mortii, martirii, isi dau mana pentru ultima oara cu cei dragi, cu cei pentru care s-au jertfit. Va iubesc, eroilor! Va iubesc si va plang in inima mea! De ce, Doamne, ei nu s-au bucurat de libertate aici, printre noi? Stiu ca ei, acolo sus, rad pentru noi, sunt fericiti pentru noi, dar…”
… Am pastrat textul scris in acea noapte. Si masina de scris. Si toate acele amintiri. Pe care nu avem voie sa le uitam. Si pe care trebuie sa le dam mai departe, copiilor si nepotilor nostri. Orice ar fi fost atunci, oricum ar fi fost, Revolutia ramane momentul nostru de descatusare. Si orice s-ar spune acum, atunci au murit oameni. Multi. Nevinovati. Luptind pentru libertatea noastra de acum si din ultimii 31 de ani. Ce am facut noi cu ea, e alta discutie. Dar tot ce a fost atunci nu avem voie sa uitam. Iar aceasta aducere aminte face parte din iubirea pentru Romania. 
22 Decembrie 2020
© Toate drepturile asupra textelor și imaginilor aparțin by Irina Reisler